Inginer principal sisteme proces

București
Publicat 3 săptămâni în urmă

1. Societatea EnergoNuclear S.A. a fost creată in 2009 și este Compania care are ca obiectiv construcția, punerea în funcțiune și operarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, având tehnologie tip CANDU. În prezent, SN Nuclearelectrica S.A. deține 100% din acțiunile EnergoNuclear S.A..
Prin HAGEA SNN nr. 12/14.11.2024 a fost aprobată încheierea Contractului EPCM (Inginerie, Procurare și Management al Construcției) privind Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă, între societatea EnergoNuclear S.A. și Asocierea FCSA formată din Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Sucursala București Branch, Candu Energy Inc., Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. si Sargent & Lundy Energie S.R.L. care are drept obiective principale: elaborarea ingineriei necesare pentru definirea Proiectului, structurarea și contractarea finanțării, obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcție și luarea Deciziei Finale de Investiție, pentru trecerea în Etapa III (Construcție).


2. Societatea EnergoNuclear S.A. recrutează personal în vederea ocupării postului de Inginer principal sisteme proces (perioadă nedeterminată, loc de muncă – București) din cadrul Departamentului Inginerie – Direcția Management de Proiect.


Notă: Întrucât există două poziții scoase la concurs pentru disciplina Sisteme de Process candidații trebuie să aplice considerând nivelul de experiență diferit cerut în cele două anunțuri: Inginer principal (minim 3 ani), Inginer Specialist (minim 8 ani).


3. Cerințe generale:

Descrierea postului

CategorieInginer
a) Cerințe de studii:• absolvent al învățământului superior, tehnic, de lungă durată; • domeniul studiilor: inginerie energetică, inginerie mecanică, inginerie industrială, inginerie electrică, ingineria instalațiilor, automatică, mecatronică și robotică, inginerie fizică/fizică tehnologică etc.;
b) Cerințe experiență:• Minim 3 ani în activități de proiectare sisteme de conducte, suport tehnic, montaj, punere în funcțiune și/sau exploatarea sistemelor tehnologice de proces din cadrul centralelor nuclearo-electrice, instalațiilor industriale energetice sau chimice; • Cunoștinte de bază referitoare la sisteme, echipamente și componente aferente sistemelor și proceselor tehnologice industriale; • Cunostinte referitoare la scheme tehnologice cu automatizări, desene de amplasare generală, scheme izometrice, liste de materiale aferente sistemelor, precum și cu specificații tehnice și fișe de date aferente echipamentelor și componentelor; • Cunoștințe de bază în utilizarea codurilor de proiectare, standardelor, prescripțiilor, regulamentelor și normativelor tehnice; • Experiență în redactarea rapoartelor tehnice și documentației tehnice; • Abilități excelente de comunicare scrisă și verbală; • Cunoasterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit); • Cunoașterea și utilizarea avansată a programelor MS Office (Word, Excel).
c) Constituie avantaje:• Experiență în domeniul nuclear, de preferat centrale tip CANDU; • Experiență de peste 5 ani în activități de proiectare sisteme de conducte, suport tehnic, montaj, punere în funcțiune și/sau exploatarea sistemelor tehnologice de proces din cadrul centralelor nuclearo-electrice, instalațiilor industriale energetice sau chimice; • Studii postuniversitare, specializări conexe ingineriei sistemelor de proces; • Experiență în activități de întocmire Caiete de sarcini, Note Justificative, Note de valoare estimată și/sau evaluare oferte.
4. Responsabilități, atribuții și sarcini ale postului:În funcție de complexitatea activităților, sub coordonarea unui inginer specialist sau în mod independent: • Asigură evaluarea tehnică privind sistemele tehnologice de proces (din cadrul centralelor nucleare); • Avizează documentațiile și studiile contractate de către companie în acord cu cerințele tehnice și planificarea existentă; • Propune sau/și verifică soluții de proiectare și evaluări tehnice pentru sistemele existente sau pentru modificari de proiect (calcule si analize de proiectare, specificații tehnice, scheme tehnologice cu automatizări, desene de amplasare generală sau alt tip de documentație tehnică aferentă sistemelor, componentelor și echipamentelor); • Actualizează baza de date pentru documentația de proiectare; • Furnizează informații tehnice celorlalte servicii/ departamente; • Întocmește sau verifică oferte tehnice și financiare, caiete de sarcini, specificații tehnice.
5. Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este:8 mai 2025.
Dosarul candidatului în vederea înscrierii la procesul de selecție și recrutare va conține:• Cererea de înscriere completată potrivit modelului anexat. Pe cerere se va specifica titulatura completă a postului/lor pentru care candidatul aplică; • CV-ul din care să rezulte îndeplinirea condițiilor solicitate pentru ocuparea postului; • Declaratia GDPR, completată conform modelului anexat.
Notă:Dosarele de candidatură se transmit prin e-mail la adresa office@energonuclear.ro sau ionut.nanu@energonuclear.ro, cu menționarea postului/lor pentru care aplică.
6. Bibliografia:• Cursuri universitare din cadrul specializarilor/domeniilor de studii absolvite; • PT N SCP 1-2008 Cerinţe generale pentru sistemele și componentele care reţin presiunea din instalaţiile nucleare (https://iscir.ro/wp-content/uploads/2011/03/PT-N-SCP-1-2008.pdf); • Centrala CANDU 6 – descriere generală (https://canteach.candu.org/contentlibrary/candu6_technicalsummary-s.pdf). • Candu Fundamentals - (https://canteach.candu.org/contentlibrary/20040700.pdf)
7. Proba de evaluare, constă în:interviu la sediul EnergoNuclear sau interviu online cu inregistrarea audio-video, având acordul prealabil al candidatului. În cadrul interviului va fi aplicat un set de întrebări referitoare la experiența profesională, cunoștințele specifice profilului postului pentru care aplică, precum și abilitățile necesare ocupării postului.
Contestațiilese pot depune în prima zi lucrătoare, de la comunicarea răspunsurilor către candidați.

Aplică pentru acest post

Numărul de telefon este obligatoriu